24 dec. 2010
21 dec. 2010
big picture 2010
Traditional, la sfarsit de an, un resumat de poze, de data aceasta de la Big Picture Project (btw, recomand abonarea la seedul lor)
Part I
Part II
Part III
Part I
Part II
Part III
13 dec. 2010
5 dec. 2010
3 dec. 2010
Leaking
Mie îmi place cum politicienii moldovenii îşi imaginează pe cât de importanţi sunt: noutăţile trase pe WikiLeaks sunt false. Da domni sefi, aia de pe la wiki nu au mai mult ce face decât să aleagă faimoasa ţară a lui Eminescu şi Creangă şi să falsifice comunicatul diplomatic.
Încă mai gogonată "americanii au scris comunicatul din pot, ca sa se afle în lucru". Defapt este o variantă extrapolată pe exemplul propriu de a sluji poporului.
Eu zic că mai bine să citească şi să reacţioneze în continuare la bloguri şi publicaţii autohtone, să mai facă o întâlnire două off-line, poate nişte întâlniri cu alegătorii, nu hai poate cu fsb-ul rusesk, si gata. Do not spend your precious time with stupid americans, please, pretty please. Ei pot doar una - să le înflorească.
Şi când mă gândesc parcă mai sunt încă oameni cu capul mai mare pe lângă cei ce fac declaraţii în presă. Pe de altă parte încep să am dubii despre toate masteratele şi doctoratele luate 'za bugrom.'
Referitor la toată epopeea wikileaks - cred ca tipul merită cel puţin castrat. Defapt ambii, şi genialul cu usb-ul, şi Julian.

29 nov. 2010
18 nov. 2010
Consigliere
Daca o ajuns consilierii Prim Ministrului si apoi insusi Prim ministru sa reactioneze la niste postari in blogosfera, apu 'накрылось все медной ....' in viitorul politic, si mai ales cel economic, al plaiului mioritic.
Nu ca ce se scrie in bloduri nu are sens (99% nu are sens si sunt cam aberatii), dar insusi faptul ca conducerea are timp sa citeasca bloguri, si apoi inca sa reactioneze in lant la niste kopkilarisme, imi pare mai mult decat neserios. Este SOCANT, vorba altui consilier.
Eu speram ca ei se ocupate de salvarea tarii la o scara mai inalta, dar ei tot se balbie prin papusoaie. Ahhh ....

16 nov. 2010
Apple Corps
astea de la Apple fac o zarva de nu se mai poate - au pus Beatles pe iTunes. Iaca na, big deal.
Ahh, da eu credeam ca o sa spuna azi ca dau drumul la iPad-ul nou, care sa aiba tot ce ii lipseste primului. Intre timp aproape m-am decis: iPad o sa fie readerul meu. Nu-i vorba, ii cam scump pentru doar un e-reader, dar asta este. Restul propun ori mai mici, ori mai putin performante, din pacate desigur.
Dar in Moldova degraba alegeri. Asta este cam tot ce o sa spun despre ele. Genialii de politicieni si ambasadori au bagat sectii de votare prin asa borti ca Portland si Seatle (in the middle of nowhere) si nimic in aproprierea lui Chicago. Stupid at least.

22 oct. 2010
copyright-uri, torrentzuri şi Kotovskii
multă zarvă şi panică a creat recent Legea Cu Privire la Dreptul de Autor. Nu ma apuc eu acum să tălmăcesc legea respectivă, şi pe cât de legal ar fi închiderea googlia-şmuglia în MD, cel puţin din motivul că nu sunt jurist.
... dar câteva gânduri generale despre copyright o să-mi permit.
Buna parte a celor care fac zarvă habar nu au ce înseamna a crea ceva nou, a fi posesorul © în faţa numelui său, sau ce poţi simţi când eşti furat-plagiat de către "™societatea democratică MD". Ei habar nu ai ce înseamna a fi protejat de această lege, şi după argumentele super logice care le aduc, sărmanii nu au nici o şansă să ajungă în poziţia ©NumeleLor.
Defapt, nu legea, dar una din aplicările ei la renumitul TorrentsMD a creat tremurici în rândurile internetiştilor moldoveni. Şi dacă să fim cinstiţi (aşa cu mîna pe inima sau alt organ la dorinţă), li se rupe intenritişitlorMD de drepturile de autor, şi dacă nu se închidea site-ul, erau să stea holbaţi în continuare după trackuri de filme si mp3-uri. Sunt ofensaţi că nu mai pot profita de internet şi libertatea lui, care in esenţa se reduce la copiera filmelor şi muzicii. Generaţia Facebook-Odnoklassniki (vorba lui Larry) consideră că pot face argumente pe loc gol, şi trebuie luaţi în serios, că nu de alta imediat scriu în blog despre cum au fost trimişi după colţ. Unele argumente:
(a) torrents este folositor şi bun nu doar la copiat filme şi muzică. El mă ajută la ...
O da. Este bun şi folositor doar la una - copierea ilegala a resurselor digitale protejate de către drepturile de autor. Aşa, în 99.999999 la sută. Să fim serioşi, de câte ori aţi copiat ceva LEGAL de pe torrents? La urma urmei, dacă ceva este în public domain, apoi nu este nevoie de torrents. Mergi şi-l tragi de pe site-ul oficial. Traficul extern costa bani? well, aşa-i viaţa asta.
(b) ... că dacă continuăm tot aşa apu şi goggle.md (omfg) se va închide.
Nope. Nimeni încă nu a închis google in MD. Doar în China! şi ală nu până la capăt. Iacă dacă se închidea google.com era altă poveste. În genere, gânduri extremiste sunt periculos.
(c) este o reţea de caritate.
What? Are you f. serios? De a împărţi ceva furat se numeşte caritate? În aşa caz, eu propun de organizat un monument, tot pe cal, întitulat "Nepotul lui Kotovskii, torrents forever!"
(d) vrem libertate! vrem democraţie! nu vrem control!
Compatrioţi, nu încurcaţi democraţia cu anarhia.
Şi alte argumente sofisticate. Dacă cumva ai încă vre-o unul două, lasă-l în comentarii. Promit să-ţi răspund.
Referitor la doamna vice-ministru.
În principiu este straşnic să dai voie unor kopkii prosti să facă jurnalism. Ei nu doar vor trânti titluri ŞOCANT:, sau vor lua poze, articole, şi alte informaţii din marele internet cu gândul "da pofig de drepturi de autor, şi sântem-n-america", ei o să fie inculţi la culme şi absolut dezinformaţi, dar cu microfonul în mână la pus întrebări. Băi kopkii, când voi încă citeaţi cărţi urmărind rândul cu degetul, cineva crea internetul in MD. Da, anume crea, dar nu se juca dea democraţia! A pus primul portal, primul search, primul free-hosting, primul free-mail service, prima reţea de banere, etc. Internetul MD era junglă! Aşa că până a face acuzări, mai bine documentează-te. Şi da, primul disc licenţiat de MSWindows l-am văzut la cantora unde doamna vice ministru era pe atunci şefă (nu, nu am lucrat împreună).
În concluzie.
Înţeleg că va-ţi deprins cu torrents, şi că era comod, şi gratis. Dar nu vă prostiţi cerând prin ţipete şi zarvă ceva care în esenţă este ilegal. Încercaţi să vă gândiţi cum va-ţi simţi dacă aţi munci şi cineva la sfârşit de lună îţi ia banii şi-i pune în buzunar. Ca posesor de © în faţa numelui meu (de mai multe ori), şi din păcate trecut prin pierderi financiare din cauza nerespectării drepturilor de autor, pot să spun una - este tare, tare dureros când vezi că eşti furat. Mi-o fost spartă maşina(le) de câteva ori (în MD şi în SUA), furat portmoneul (în MD, cu cash considerabil în el), am pierdut toata informaţia de pe hard (buna parte nebackupuit), dar toate sunt fleacuri comparativ cum am fost tras de "™societatea liberă şi democratică MD".
UPD: niste ganduri normale la cap despre tema in cauza
in blog la vv
Larry, of course

8 oct. 2010
alegeri
Şi din nou alegeri, şi di nou plictiseală din partea politicienilor moldoveni impotenţi. Chiar şi aia care mulţi zeci de ani au făcut propagandă, tot nu ştiu cum să facă o companie electorală ca lumea. Nici măcar distracţie la urma urmei nu exista.
Altă treabă la americani. Cum se porneşte omul spre a candida, imediat afli o sumedenie de lucruri interesante. Uneori te uiţi la pauzele de publicitate la TV cu mai mult interes decât la Outsoursed sau Jon Stewart. Ştie lumea să candideze.
Spre exemplu, să luăm candidaţii pentru Senatul SUA din IL: democratul Alexi Giannoulias şi republicanul Mirk Kirk. Baieţii clar nu au ce ascunde.
Kirk despre cum Giannoulias a fost mare bankir
sau cum Alexi nu a plătit taxele
sau invers: cum Kirk a fost război
sau cum Mark ii drugan cu Bush
Putem să ne uităm şi la căteva publicităţi a candidaţilor la postul de guvernator
poftim: cum lumea are Porsche si condo in Florida
sau cum Brady nu a platit taxe si cât este salariul
si tot asa mai departe.
De ce politicienii moldoveni nu arată casele, afacerile, taxele, prostiile din trecut a concurenţilor? De ce doar promisiuni in publicităţile de doi bani: gen care-i mai gasterbaiter decât care, sau care-i mai gospodar, sau care-i mai albastru, sau mai verde? Ahhh, blin, nici măcar show ca lumea nu pot face.

28 sept. 2010
book: The Big Short
The Big Short: Inside the Doomsday Machine, de M.Lewis.
La general, coeficientul de "interesant" este, IMHO, cam 0.3 comparativ cu Liar's Poker (acelaşi autor). Este o lectură uşoară, cam plictisitoare, dar merită de răsfoit.
Pros: redă mai mult sau mai puţin real evenimentele de pe timpul crizei, şi esenţa ei. Cel puţin nu spune ca totul s-a întâmplat din cauza unei formule, comparativ cu alţi deştepţi.
Cons: Explică cam vre-o douăzeci de ori ce înseamnă CDS, CDO, tranche, si tot nu ca lumea. Despre 100% correlation şi alte poveşti mai recente de pe Wall Street sa-i spună celor de la MBA. Greşeală clasică: povesteşte despre ce s-a întâmplat, postfactum, dar le prezintă anti. Da, normal ca dacă merg la casino şi văd ca a căzut 13 pe masa de ruletă, aşi spune că da, exact pe 13 aşi fi mizat acum câteva momente. Problema e să spui până la eveniment, şi nu după. Mai simplu, cum spun moldovenii "după război mulţi eroi". Însuşi idea generală a cărţii "erai trei persoane care au ştiut" îmi pare o aberaţie totală. Garantez, că dacă merg intr-o sală de 10000 persoane, şi propun un joc de a împărţi nişte $-şi mai mult sau mai puţin cinstit, fără mari specificaţii a regulilor sau altor detalii a jocului, se vor găsi persoane care chiar vor 'ghici' strategia jocului şi vor câştiga, mai ales dacă merg cu întrebatul după ce are loc jocul! So What?
In rest: dacă sunt doritori de a citi cartea, noi o posedăm in formă EE (Electornica+English). Un email si ai link-ul.

25 sept. 2010
Wall Street II
Doi nu-i unu, dar ii OK-.
O fraza buna: `If you do not stop lying about me, I will start telling truth about you'

13 sept. 2010
US Open final
Privesc acum finala la barbati: Rafa vs Djokovic.
Totusi mare 'taran' ii Djokovic ista, de la cum se imbraca (ciuhan cu tricou pictat cu tigri si frezat la de mos vasile cu 'masinka de mana') pana cum se poarta. Pe de alta parte rafa ii super stilizat si rafinat, cat la imbracaminte atat si la joc. Sper sa nu fie reptarea jocului cu Roger. Stay tuned.
UPD: Yep, Rafa did it! Interesant ca in timpul meciului comentatorul a mentionat pe cat de "kitit" este Nadal, si ca precum isi alege incaltamintea in dependenta de ora zilei (seara - fluoriscenta verde). La fel a ras de tricolul lui Djokovic :) "eu nu asi fi imbracat asa tricou, dar daca tats-o io spus s-o faca ... apu nu are ce face ... "

9 sept. 2010
original? ei da ...
ma gândesc eu, ce-s cu astea de la guglia? Azi pe toate canalele de noutăţi cu pafos de 3km se anunţă marea invenţie de la genialii gugliaişti - "google instant". No keeding guys! Poate le trasnmite cineva ca de o tona de timp exista deja asa ceva FastGoogle.Ru. Nu exclud că nici astea nu au fost primii. Pe de alta parte este greu de inventat ceva super original. Nu-i vorba la mulţi copipasteri le place să creadă că sunt geniali şi unici mai ales când este vorba de a fi pe net. Nu da nu chiar google.
Încă şase scremături de originalitate de la foştii făisbukişti

30 aug. 2010
96th
copyright © AlphaMaster
Eu zic că merită de chinuit in "zagnivaiushii kapitalism" când ştii că ai posibilitatea de a lua un cocktail la etajul 96.
24 aug. 2010
tennis
până a ajunge în state tenisul de câmp îmi era doar in vis de pe ecranele tv. Era scump. Aşi spune extrem de scump să închiriezi un teren. În mare măsură era sportul "majorilor" (aka kopkii de bani gata). Jucam baschet miercuri seara, având acces gratis la o sală de sport, ei şi înălţimea de 186. Am ajuns în state. A durat mult timp până am crezut în ce vedeam. Terene de tenis şi câmpuri de baschet practic în fiecare cartier. Gratis, pentru toţi, construite şi întreţinute de pe taxele locale. Repet, gratis, cu iluminare până la 10 seara, cu plase, cu acoperire cuvenită, nu beton. Eram ocupat, dar oricum găseam timp să merg să arunc mingea la coş. Mergeam cu nişte amici români să mai jucăm şi sâmbăta, dar era plictisitor, pierdeam de la localnicii coloraţi ca nişte copii. La primul Crăciun am primit cadou o rachetă de tenis, apoi am luat o clasă. Am înţeles că este cu mult mai greu să joci decât pare. Ca şi cu alte sporturi care le mai practic, am început să privesc unele meciuri de tenis cu mai multă admirare. Apropo, studenţii de pe la universităţile americane, ca şi in MD, sunt obligaţi să ia câteva clase de educaţia fizică. Doar că ele sunt specializate (tennis 101, swiming 101 etc) şi nu de uz general şi absolut plictisitoare ca în MD. Deja în Chicago am descoperit că iarna city face şi patenuare, iarăşi gratis, iarăşi la colţul casei. Credeam că copilăria de pe malul lacului s-a terminat odată cu plecarea la facultate şi cu împărţirea patinelor la veri. Dar nu, mi-am cumpărat patine şi crosă, am jucat hockey ca pe timpurile când aveam 10 ani. Terenele sunt pline seara, în mare măsură cu tineret. După câteva săptămâni în Moldova, pare ciudat că lumea (read tineretul) joaca seara baschet, voley, tenis, fotbal (da, socer if you want) şi nu stau cu pipa în bod la o terasă mai şmecheră pe banii trimişi de părinţi din italia.
Ah da, eu doar vroiam să spun că mă uit cu plăcere la meciurile jucate de Federer. He is the best, indiferent de ratingul actual! Ce face el este peste capacităţile umane, I would say.

23 aug. 2010
iEmpire
Eu stau pe gânduri dacă sa-mi iau sau ba un iPad de la job. După câte spuneam anterior, este practic doar un reader, bunicel şi nu-i comp. Defapt Steve nici nu l-a numit tablet, doar labereii după iFignele cred ca este un tablet. Oricum, nu-i pe asta...
Eu urăsc AAPL tot mai mult şi mai mult. Marazmul de a nu utiliza un alt provider gsm decât alâ oficial mă depăşeşte. Vară, din greşala am făcut update la OS cu o zi de a ajunge în MD. Nu aveam chef şi timp să caut specialiştii moldoveni ca "sa-l dreaga". Până a apărut jailbreakul deja era târziu. Printre altele, tipul de la JailBreakMe îi tare maladetz. Doar un singur slide pe ecran şi bingo, iFigneau ii ruptă. Încă un pas (două apăsări de butoane) şi baga orice SIM card. Ca să fie clar, eu sunt cu toate mâinile şi piciorelele pentru respectarea dreptului de autor, copyright etc dar cu Apple chiar nu înţeleg care-i faza, şi de care puii mei copyright vorbesc când îmi interzic să-l utilizez câteva zile in MD fără a rupe contractul cu f.. ATT (între timp plătind din plin contul att).
Şi asta nu-i tot, steve depăşeşte chiar toate măsurile. Cică dacă văd ca i-am făcut nu ştiu ce (jailbraek şi unlocking inclusiv), apu gata, îl blochează ăia de la AAPL dacă vor. WTF să-mi explice cineva, va rog desigur.
Deamu nu ştiu cum să-mi conving morala, că să-mi ridic ipadul.

22 aug. 2010
The Alchemists ...
Postare asta sta la mine în cap de mai bine de juma de an, doar că nu aveam timp s-o pun pe hârtie-ecran. La provocarea lui Larry spun câteva cuvinte despre o carte şi un film.
Cartea The Quants: How a New Breed of Math Whizzes Conquered Wall Street and Nearly Destroyed It. Dacă vreţi să vă faceţi o impresie absolut greşită despre ce este şi ce înseamnă a fi quant, apoi citiţi-o. Pe lângă faptul că conţine o sumedenie de inexactităţi (date greşite, nume inexacte), oricum cea mai mare gafă este confundarea noţiunii de Quant. Clar ca autorul habar nu are ce se întâmplă în lumea reală. Autorul este ferm convins că tot ce fac quantii este căutarea arbitrajului şi a algoritmului perfect de a târgui pe piaţa financiară în mod automatizat fără pierderi. Greşit! Sortul de quanti despre care vorbeşte tipul este minor, sai mai bine spus căutarea arbitrajului este partea minoră din tot ce face un adevărat quant. Eu aşi spune ca "hunting for arbitrage" este mai mult un hobby. Buna parte a timpului un quant face modelare, care implică determinarea preţului şi hedgengului, masurarea riskului etc. Da, tot mai populare devin algo-stat trading-ul, si high frequency trading (HFT) dar oricum, până a echivala asta cu "to be a quant" este mult. Defapt, era şi de aşteptat după ce am aflat despre cine este vorba in carte, şi de către cine este inspirată istoria. Aceleaşi personaje super cunoscute, arogante, şi pline de pafos, care demult au devenit pur şi simplu plictisitori. Nu dau nume, şi nici nu comentez prea mult pe sama lor, doar una: tipii respectivi de o buna bucată de timp tot ce fac este pr agresiv. Deţin o scoală de quanti, la care culmea(!) învaţă lumea aceleaşi metode şi modele vechi pe care le critică in interviuri, bloguri şi cărţi, doar că costă de câteva ori mai mult decât la top schools.
Filmul - cam aceaşi situaţie ca şi cartea. Chestii de genul "preţ neliniar" şi alt BS noi am auzit mult. Iarăşi pentru publicul larg poate şi sună cool şi inovativ, pentru speţ lucrurile sunt evidente. Eu ştiu una, dacă eşti aşa de dur, apoi adă şi soluţii la problemele respective. Repet, toată lumea normală la cap ştie de toate aceste artifacte. Ce nu se ştie sunt soluţiile.
În final, citiţi, priviţi, dar nu luaţi aproape de suflet. Pe departe nu quanţii au fost âia care au creat criza financiara. Repet, toată criza a fost un lanţ lung, lung de evenimente, pornind de la legislaţia despre mortgages, până la de-regularizarea peţii hârtiilor de valori din sectorul credit risk (cds, cdo, lcdo etc). Quantii erau doar o piesă mărunta in toată afacerea.
ps1: ciudat ca unul dintre personaje este omul care a scris My Life as A Quant
ps2: Ţinem seamă, nici unul dintre persoanele pomenite mai sus nu afost prezent la Evenimentul la care se întâlnesc "real quanti", inclusivi "head of quant group" de la bancile majore.

27 iul. 2010
25 iun. 2010
deatata ca ...
nu am timp sa scriu multe, dar una scurta s-o bagam.
Sunt într-o deplasare (cu poze şi detalii când revint acasă). La masa eram - doi din sua (ambii emigranţi), un american şi o italiancă la moment cu reşedinţa în Franţa. Discuţia a ţinut cam aşa:
...
[ea] - ya, i would like to return back to italy
[noi] - why? Why would you go back?
[ea, foarte serios si onest] - in france, you know ... they are working too much, like crazy!
[noi] - :DDDDDDDD what? :DDDDDDDDD [si tot asa vre-o 5 minute] :DDDDDDDD

30 mai 2010
Royal XXI
Pentru început să aducem aminte că afară este anul 2010. Apoi ne întrebăm cu seriozitate: ce sens are existenţa Reginei, Regelui şi altor derivări de ale lor? Pe bune, îmi explică cineva care-i faza cu toată clovnita asta? Ştim noi că nu există democraţie pură (da, da, chiar şi, o Doamne, in america), dar totuşi cu ce ocazie cineva să "rulească" doar din cauză că are sânge mai "royal"? Defapt ei nici măcar nu conduc, doar se joacă de-a şcoala, evident pe ce parale.
ps: ce, ce, dar site-ul Familiei Regale are design mai cool decât Monarchy.
ps2: cândva podrujili krutie fumai royals rothmans si drujei cu familiile cu sângele deosebit din africa, stând în căminul 11 de pe deal, şi visau la familia regală de pe alt continent. Iaca asta eu înţeleg regie.

26 mai 2010
monden
Sâ înţeleg că este un nou cuvânt în vocabularul moldovenilor. Îl bagă, şi-l scot, unde trebuie şi nu trebuie. Hai mai pe pământ "tovarâş".
7 mai 2010
kirdik^2
another lovely day on the street.
The main difference between economics and finance is that finance focuses entirely on the maximization of wealth. On contrary to the finance, economics focuses on the optimization of valued goals. If we understand the facts this way we can say that finance is a subset of economics.
Really? Subset? no ... really?
Cand eram scolar imi placea sa fac diverse chestii electronice. O data, fiind concentrat la detalii, din gresala am apucat ciocanul de sudat din partea opusa. Foarte ciudata senzatie ... azi pe la 2:39 multa lumea a avut zenzatii asemanatoare. Shock care nu-i clar de unde apare si cat va dura.
UPD: deschidem parantezele despre ce spune Larry. Totusi ce s-a intamplat? Buna parte de vanzari/cumparari sunt efectuate de roboti (compuri), care opereaza dupa algoritmi. Evident ca un lucru care il fac majoritatea este sa puna limite de pierderi la portfolio. Daca valoarea portfoliului mai jos de o bariera, compul/botul lichideaza portfoliul. Similar, buna parte a traderilor care stau cu mana pe mouse au stop-loss positions (just in case shit happens). Acum imaginativa ca dupa un mic imbold piata incepe sa cada, dar mai abrupt. Avalansa se porneste, toti vand. Botul habar nu are ca asta-i panica, sau chiar pe bune o corectie a pietii. El stie ca tre sa vanda. Ceva similar s-a intamplat astazi, IMHO, pe la 2:35pm (EST). Asta-i diferenta dintre human trading si computer traxding - no soul, no feeling, no eyes, no screaming ...
Un amic, programer/quant/alogtrader spunea ca frica nu-i ca compul o sa cada, sau ca cienva va da default. Cosmarul il are in visuri cum proga are un bug si proga/algo-ul o ia razna si incepe sa faca prostii. Tot el afirma ca soldatii dupa razboi au cosmaruri mai putin tragice :)
Asa-i viata domni finansisti. Si amu blin sa-mi cante cineva despre previziunea Euro/$ si alt bs. Drept o ia in cap ;)
UPD2: Iaca s-o trezit si aia de la CNN ei spun ca-i computer glitch, eu nu cred.
Reuters un pic mai realisti.
UPD3: Iaca bloomberg raporteaza, "blame the electronic trading"
Intre timp, am primit FlashInfo - toate bursele au anulat toate tranzactiile efectuate intre 2:30 si 3:00 (NASDAQ).
Un exemplu concret in graficul de mai jos
nu, nu-l aveam in portfolio :) da de la $40 la 1 cent intr-un minut iaca asta-i swing
UPD4: Media tot mai activ transmite ca cica cineva din gresala a pus un order de 1 miliard de unitati in loc de un milion, asa numita eroare umana Fat-Finger. Asa BS sa-i spuna lui Joe 6 pack. Dupa cum am spus mai sus, chestia cu algo-trading ii tare delicata, si can rahatul ajunge la ventilator ... Compul nu are suflet si ii tare rapid (teraflops, chestii). Aia de pe pit nu au reusit nici sa se apuce de cap. Cat tine de BS cu fat-finger si High-Frequicy-Trading, via Larry, niste ganduri si cifre la tema de la ZeroHedge guys
Este super interesant ce se va intampla maine, cand piata se va deschide. Ori-ori.
5 mai 2010
VIR 7.1, guvernul, si studii peste hotare
cred ca toata lumea deja a vazut stirea despre tanarul Victor Berzan si medalia de aur pentru VIR 7.1
Fara mari analize - bravo (si maladetz). Pentru varsta lui (elev) pur si simplu excelent. Ce a facut nu-i simplu de realizat, si necesita o tona de timp si doua tone de pasiune. Normal ca toti sunt in zarva cu intrebarea ce o sa faca Victor mai departe. Tampenii deosebite putem citi evident pe Unimedia Comentarii Cum spun moldovenii "comenturile rup".
Ok, in primul rand el va hotara si singur, in dependenta de ofertele care le va obtine. Nu-i despre asta postarea. Sa vorbim la general. Principalul sa nu o faca pe marele campion si sa stea si sa astepte oferte de la MIT si Stanford sau altele din top Be Proactive, in cazul in care vrea sa faca studii mai departe de Politehnica de la Chisinau sau Bucuresti (cu toata stima). Mana pe carte si un bac bine tras, engelza cizelata la maximum, niste scoruri la testele standard, si aplicatii cat mai multe. Apropo, toate conditiile de mai sus le satisfact buna parte a aplicantilor, asa ca bonus-ul de gen VIR7.1 o sa fie "the key point". Si totusi, cateva intrebari apar:
1) si de ce tre de rupt in strainatate? patria, pamant natal, iarba pe dealuri si alte chestii mioritice. In majoritatea cazurilor sunt deacord. In cazul dat (si nu numai!) cu robotica lucrurile pe meleaguirile natale sunt cam in spate. De exemplu un asa proiect ca DARPA Grand Challenge este mai greu de realizat prin MD/RO dar in schimb este unul absolut real in alte parti. Da, autocaruri cu autopilot, facute de STUDENTI (detalii la NOVA). Nu vreti robotica? How about Formula Hybrid International Competition. Da stimati compatrioti, echipe de studenti fac auto hibride cu tehnologii noi! Acum imaginativa ca aveti posibilitatea de participa la un asa proiect (da, pe gratis, in afara orelor obisnuite). Asa se inventeaza viitorul. Dar noi "alegeri, revolutii, mite, note, politica, unire ..."
2) Presupunem ca ati rupt cartea si ati ros fundul la pantaloni (de la scierea a multor mii de randuri de cod) si sunteti admis la una din top-tech-schools. Cazul ideal - ati rupt si o bursa, de pe undeva cumva. In majoritatea cazurilor studiile vor trebui achitate (socialism numai prin grecia ;)), fie partial, fie integral, si astea nu-s ieftine. Un muritor de rand nu prea poate sa-si permita cam $30-50K pe an, cu toate ca merita de intrat in datorii chiar pana la gat, cat de greu nu var vine sa crediti. Problema este doar de gasit creditorul. De unde? Din PMAN!
1+2=3) Totusi ce facem cu "brain draining"-ul? Este un subiect aparte, despre care neaparat o sa scriu (intre timp priviti cum gandesc moldovenii-experti la acest capitol, Publika/Fabrika de pe 29 martie). De ce oare Guvernul sa nu pornesca o programa speciala pentru sustinerea tinerilor talentati de asi face studii peste hotare in forma de acordare a unui imprumut? Ar fi un proiect cu mult mai avantajos si mai necesar decat asa o tampenie cum ar fi Prima Casa (despre asta tot tre sa-mi expun parerea). Conditiile imprumutului simple - poftim banii; revii in tara dupa studii pentru cel putin 3-5 ani si lucrezi pe specialitate si datorie se iarta; hotarasti sa stai in strainatate - no problems, intorci datoria cu procentele respective. Detalii de genul "da, daca nu se intoarce si nu plateste, da daca se dau pe mita, da daca, da daca ..." nu-i asta esenta. Astfel se rezolva si 1) si 2) si 3). Asa ca domni ministri, consilieri, si alti "nachalnishei", think about! Vorbim de cateva sute de mii de $/an, doar cateva burse, bine selectate, si anuntate public cu-i si pentru ce. Si tara proslovita, si talente realizate mai departe decat la Moskova sau Italia, si in final o investitie cu cap (ori % mai mari decat bondurile americane ori creieri proaspeti in tara).

4 mai 2010
1 mai 2010
30 apr. 2010
Floored
un filmulet nou bagat in lista 'to see' FLOORED. Un coleg l-a vzut si cica ii bunicel.
UPD: l-am vazut si eu. Este chiar un documentar bun. Suficient de interesant si nu plictisitor. Merita de privit, ce-i drept nu prea stiu cum si unde se poate de gasit.
UPD2: Larry l-o gasit :)

26 apr. 2010
poza
*** © AlphaQuantum
a fost una dintre cele mai exotice si neasteptate escapade fotografice. Este o istorie intreaga legata de locul in cauza. Unde-i asta?
UPD: Ghost Town of Bombay Beach, California urmele unui dezastru ecologic. Prin 1950 era o zona de odihna plina, litoral cu casele meseriasilor. Astazi, orase intregi parasite, in care unde si unde gasesti cate un suflet omenesc care nu si-a gasit locul in societatea "modern-capitalista". Este pur si simplu surealist ce am vazut (la doar 2.5 ore cu masina de la Los Angeles)
25 apr. 2010
bankirii: Dorin si Ben
Nu mai spun de faptul ca BNM la capitolul IT este in anul 1997 (cam iunie), cand PDF era cel mai cool format de prezentare a datelor pe web. Nu mai spun ca totusi o data si o data tre sa faceti ceva nu "dlia galochki" dar si cu sens, si sa faceti o baza de date normala, ca sa poata face lumea download la datele alea in mode civilizat (adica serie timp in format txt ar fi mai mult decat ok). Nu comentezi nici despre MDL-USD si alte miscari bancare mai putin pe intelesul meu. Nu da despre dom sef bancii mari ar putea lumea scrie normal pe pagina oficiala? Chiar ii asa de greu de inteles ca pozitia in cauza este una cheie, poate chiar mai importanta decat a unor ministri-huistri? Cand doamne o sa ne invatam sa facem macar lucrurile banale la nivelul cuvenit.
Deci, sa ne uitam la informatia luata de pe siteurile oficiale (pentru comparatie am inclus si omolugul de peste prut).
nimeni nu cere acum stanford-uri si mit-uri pe aici (cu toate ca nu ar strica), dar nici chiar doua randuri in biografie. Chiar asta-i tot ce aveti de spus? Doua randuri? Come on ... din cate stiu, moldovenii si mai ales romanii sunt buni la scris "compuneri si eseuri" (bac, facultate, chestii), si la capitoul miorotic nu ar trebuie sa fie probleme. Sau poate sa-u terminat fotografii in moldova? Cat se poate de facut "poze cu malnitza" de catre colegul de slujba dupa lucru? Come on guys ... Haideti sa fim mai seriosi, totusi. Cum nar fi, dar rezervele valutare cresc :)
ps: apratul era un Canon 30D (nu rau) dar parametrii :) f 4.5, 1/60, ISO 320
bonus: stau si ma gandesc, cum ar reactiona piatza daca doamna bernanke ar aparea pe la vre-o petrecere, ar tranti un interview, si ar spune ca "da copii is cu tati" :) Macar bine ca vre-o cateva sute de bipsuri la ratele moldovenesti nu conteaza asa de mult

Dorin Drăguţanu - Guvernator al BNM. Născut la 19 martie 1974, or. Chişinău, absolvent al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (România), facultatea de ştiinţe economice, specializarea finanţe şi bănci. linkul orificial |
Ben S. Bernanke began a second term as Chairman of the Board of Governors of the Federal Reserve System on February 1, 2010. Dr. Bernanke also serves as Chairman of the Federal Open Market Committee, the System's principal monetary policymaking body. He originally took office as Chairman on February 1, 2006, when he also began a 14-year term as a member of the Board. His second term as Chairman ends January 31, 2014, and his term as a Board member ends January 31, 2020. Before his appointment as Chairman, Dr. Bernanke was Chairman of the President's Council of Economic Advisers, from June 2005 to January 2006. Dr. Bernanke has already served the Federal Reserve System in several roles. He was a member of the Board of Governors of the Federal Reserve System from 2002 to 2005; a visiting scholar at the Federal Reserve Banks of Philadelphia (1987-89), Boston (1989-90), and New York (1990-91, 1994-96); and a member of the Academic Advisory Panel at the Federal Reserve Bank of New York (1990-2002). From 1994 to 1996, Dr. Bernanke was the Class of 1926 Professor of Economics and Public Affairs at Princeton University. He was the Howard Harrison and Gabrielle Snyder Beck Professor of Economics and Public Affairs and Chair of the Economics Department at the university from 1996 to 2002. Dr. Bernanke had been a Professor of Economics and Public Affairs at Princeton since 1985. Before arriving at Princeton, Dr. Bernanke was an Associate Professor of Economics (1983-85) and an Assistant Professor of Economics (1979-83) at the Graduate School of Business at Stanford University. His teaching career also included serving as a Visiting Professor of Economics at New York University (1993) and at the Massachusetts Institute of Technology (1989-90). Dr. Bernanke has published many articles on a wide variety of economic issues, including monetary policy and macroeconomics, and he is the author of several scholarly books and two textbooks. He has held a Guggenheim Fellowship and a Sloan Fellowship, and he is a Fellow of the Econometric Society and of the American Academy of Arts and Sciences. Dr. Bernanke served as the Director of the Monetary Economics Program of the National Bureau of Economic Research (NBER) and as a member of the NBER's Business Cycle Dating Committee. In July 2001, he was appointed Editor of the American Economic Review. Dr. Bernanke's work with civic and professional groups includes having served two terms as a member of the Montgomery Township (N.J.) Board of Education. Dr. Bernanke was born in December 1953 in Augusta, Georgia, and grew up in Dillon, South Carolina. He received a B.A. in economics in 1975 from Harvard University (summa cum laude) and a Ph.D. in economics in 1979 from the Massachusetts Institute of Technology. Dr. Bernanke is married and has two children. sursa |
nimeni nu cere acum stanford-uri si mit-uri pe aici (cu toate ca nu ar strica), dar nici chiar doua randuri in biografie. Chiar asta-i tot ce aveti de spus? Doua randuri? Come on ... din cate stiu, moldovenii si mai ales romanii sunt buni la scris "compuneri si eseuri" (bac, facultate, chestii), si la capitoul miorotic nu ar trebuie sa fie probleme. Sau poate sa-u terminat fotografii in moldova? Cat se poate de facut "poze cu malnitza" de catre colegul de slujba dupa lucru? Come on guys ... Haideti sa fim mai seriosi, totusi. Cum nar fi, dar rezervele valutare cresc :)
ps: apratul era un Canon 30D (nu rau) dar parametrii :) f 4.5, 1/60, ISO 320
bonus: stau si ma gandesc, cum ar reactiona piatza daca doamna bernanke ar aparea pe la vre-o petrecere, ar tranti un interview, si ar spune ca "da copii is cu tati" :) Macar bine ca vre-o cateva sute de bipsuri la ratele moldovenesti nu conteaza asa de mult
17 apr. 2010
poza de sambata - Millenium Park
asteptam cu nerabdare sa vine vara calduroasa, si nebunia de AC peste tot.
Millenium Park © AlphaQuantum
O data ce vorbim de poze, sa facem noi promovare la un bun prieten si fotograf exceptional. Please meet Adrian Hancu - one of the best in Moldova. Super artistic, neobisnuit, proaspat, cultivat cu o gama de culori si o compozitie mai mult decat inedita. Foarte diferit de "foto-popsneau maldoveneasca". Adrian kudos. Hancu.Com
ps: daca cumva nu prizi firul ce spune Adrian prin poze, sfatul meu, stati tuchilisi ;) va stricat popsneau

16 apr. 2010
a fat tail event
la inceput a fost o zi obisnuita ...
practic o zi istorica, daca vreti
Nasdaq / 2,481.26 / -34.43 / -1.37%
S&P 500 / 1,192.13 / -19.54 / -1.61%
GS / 160.92 / -23.35 / -12.67%
CNN raporteaza despre "the BEST and the SEC"

15 apr. 2010
Sturza si Forex-ul
Doua vorbe si trei ganduri despre Dl Sturza la ThinkMoldova, unde s-a intalnit cu studentii de la ASEM. La urma urmei un mare businessman nu pierde timp pe la fabrici, uzine si alte locuri politic orientate. Un businessman adevarat merge direct la target. Daca inca nu ati ascultat discutia, poftim link. Bravo celor de la ThinkMoldova ca au organizat-o, asta fara discutii. Cateva remarci.
In primul rand, baieti (si fete) de la ThinkMoldova: data viitoare cand faceti niste filmari merita sa gasiti un cameraman profesionist si cel putin sa nu arda fata oamenilor; doamna/domnisoara sau poate chiar patzanul care a marsuluit prin odaie a fost FOARTE inervanta; anturajul - cum a spus Larry la bucatarie, dar eu admit, bucatarie dar cu evraremont; sonografia ca si filmarea :) - levaia.
Publicul - pare rau, dar intrebarile au fost cam slabute. Mai exact intrebarile au fost TARE modlovenesti, de la forma in care au fost puse, pana insusi la intrebari. Noi moldovenii ne cunoastem de departe. Noroc ca Sturza vorbea mult si fara sa fie tare intrebat. Dar sa dam crezare tinerelor. Totusi nu-s jurnalisti profesionisti de la CNN, BCC sau Publika.
Cu buna parte a gandurilor chiar suntem pe aveasi unda cu dl fost-ministru, mai ales ce tine de situatia politica, coruptia, miscarile politicienilor de doi bani si juma, oligarhie, etc. De altfel, cam mult pafos si "gonor" cu pretentii mari de a fi super cultivat si in rand cu marii businessman. No offense, dar chiar daca ati aparut fara cravata pana la aia (mentionati in discutie) cu golful, miliardele, si discutii lejere mai este un pic. Cel putin schimbati frezura sovietico-moldoveneasca :) Printre altele, baietii de pe la hedge funduri, pomeniti in discutie ca "camashi albastry si graiesc sara di beisbol", dirijeaza cu mult mai multi bani decat intrega cantora a lui Sturza. Asa, pentru inceput le dau pe mana $20-30 mln pentru antranament. In esenta sa opereze cu mai putin de $20mln nu are sens. La un profit de 15% pe an dintre care 1-2% raman companiei fac 200-400K. Mai scadem taxe, servicii, arenda si traderul ramane fara slariu.
Dar, totusi nu asta am dorit sa spun. Pentru noi, cel mai intresanta parte a pornit pe la minutul 85 unde dl incearca sa dechida ochii tineretului referitor la piata de capital sau financiara sau investitionala.
Sa-i dorim multa sanatate si mult succes dlui Sturza, precum si "bunch of thanks and good luck to ThinkMoldova".

"... si am pierdut o groaza de bani pe FOREX. Acum am investitii in indexisii bursieri SP500 si altele, ..."raspuns aici, dl ministru. Nu-i nimic, se mai intampla. Tineti seama, cineva a castigat banii care ia-ti pierdut. Asa-i piata asta. Apoi, dl spune cateva aberatii rau de tot, pardon my language.
"Eu am incercat sa le vad partea lor tehnica, sa spun ca asta-i o stiinta, prin anumite calcule matematice, prin anumite modele sa vezi care-i succesul lor. WRONG. asta-i alchimie totala. Sunt doua lucruri care misca piata - euforia si spaima. In rest toate teoriile astea destepte care le invatati si voi sunt ... ei dar alt ceva sunt lucrurile reale, valoare adugata, nu virtuala".Spuneti-mi si mie ce teorii va invata acolo la ASE despre care vorbeste dl Sturza? La ce curs, doamne, va-u spus ca exista modele, si mai ales matematice, care sa va arate cum de prezis piata financiara? Probabil ca audienta a fost suficient de educata ca sa-i spuna domnului (fost)ministru, ca toate teoriile respective tocmai ca au la baza NO FREE LUNCH/NO ARBITRAGE/MARKET IS FAIR. Market is Efficient - conform careia nu se poate de facut profit sigur doar pe baza preturilor istorice. Da, exista metodologii care incerca sa gasesca ceva structuri in preturile istorice. Dar iarasi, doar idei. Nu exista teorii, nu exista metode sigure. Nimeni nu stie daca "statistical arbitrage" lucreaza la sigur, adica cu probabilitate unu poti face bani. Chiar si daca ar fi existat, iarasi conform Ipotezii Pietii Eficiente, aceste oportunitati vor fi explorate de catre participantii pietii si eventual vor disparea. Mai mult despre stat arbitrage o sa criu zilele astea drep analiza la o cartea. Apoi, dl ministru baga "euforia si spaima". Da, exista asa iefecte, si tine parte de "behavioral finance". Sunt studii care indica ca din cand in cand, lumea devine mai putin rationala, si precum ca MEH nu tine. Da, sau nu este foarte discutabil, dar la urma urmei cineva a luat si premul Nobel. Cert una, eu nu asi fi asa de sigur ca doar asta misca piata. La fel cum si faptul ca "fundamentals" sunt unicii parametri de care poti sa te tii. Sa-mi arate dl min ce fundamentals el vede in Google - P/E 29, Price/Book 5.2. Nici Buffet deamu nu mai crede in povestele astea, si a trecut si el la investitii serioase ;) in derivatives. Piata este cu mult mai compliacata decat noi credeam, si pe departe nu se reduce totul la "fundamentals, behavioral or models." Un lucru dl Sturza l-a spus corect, el investeste in indici, si bine face. Este cea mai simpla si probabil ca cea mai corecta investite pentru muritorii de rand. O investitie bine diversificata, cu risk redus - exact ce-i trebuie unui investitor mediocru.
Sa-i dorim multa sanatate si mult succes dlui Sturza, precum si "bunch of thanks and good luck to ThinkMoldova".
iSucks
pornesc eu iTune-ul, fac un "ocherednoi" update la versiounea 9.1, bag telefonul la sync, si ... erroare peste erroare, frate. Initial credeam ca poate Win-ul a botit-o cu vre-un new patch de la ei. Da nu, flacaiei de la Apple au pornit-o "pe calea buna" si au facut nani la un mic bug, de care li se rupe. 25 pagini de complains doar pe un forum (pe apple.com) si mudacii de la Apple nici macar sa accepte ca exista asa problema si ca se va rezolva curand. Morti in papusoi. Mi-o trebuit sa cheltui cateva ore bune ca sa gasesc unde-i treaba si sa rezolv problema. Acum numai sa aud pe vre-un labarel de apple ca au cel mai bun soft, si ca sunt ce-i mai tari din zona, drept ii dau in cap cu coltul phonului. Eu stiu una, daca esti asa de krutoi si mai ales cu asa mult pafos, apoi fii bun si mentine marca pana la urma. Scrie soft care lucreaza pe toate platformele. Si da, a fost vina lor si nu MS!
Defapt se intampla lucruri inevitabile: creste numarul de utilizatori, cresc problemele. Era usor de criticat atunci cand aveau doar 4% din toti utilizatorii de compuri, vs MS cu 92%.

13 apr. 2010
avalansa lui Gorbik
Pentru inceput, ca sa fie clar, ar trebuie sa spun un lucru evident: traiesc intre capitalisti; chiar si pe timpul sovieticelor, fiind copil, aveam spirit de capitalist si activam pe piata libera cu micul nostru buisness de familie. Cred in piata libera, dar si in una reglata si monitorizata. Cu toate aceste imi este greu sa explic "celor de la west" ca miscarile lui Gorbaceov din 1986+ au fost unele tampite, si ca trebuie de privit (chiar de judecat) ca un destrugator al societatii si a multor soarte umane. A dat un frumos show pentru ce-i de la west, si a trantit in noroi si mizerie natiuni intregi. Avea un singur dar, de a vorbi mult si fara nici un sens, inclusiv despre marele partid si pe cat este el de neinvins. Nu a avut nici cea mai vaga ideie cum lucreaza o piata la nivel de o economie. A fost un lunatic. A daramat cortina de fier, un lucru remarcabil, doar ca a facut peste noapte. Un om normal la cap nu opreste autocarul trantind-ul in peretele din fata. La fel, pentru a merge cu masina 150km/ora, nu tre sa-i tragi un sut cu T80. Avalansa ... a dat drumul la avalansa. Pentru ce-i de la west - desigur este diferenta mare de a privi o avalansa, sau a sta in fata ei. G a perturbat societatea pe multi zeci de ani inainte, cu tot cu "terapia de shok". Tre judecat de rand cu toti restul ... you name them.
Ce trebuia sa faca? S-o ia incetisor si catinel. In loc de a introduce legea despre interzicera alcoolului, pornea mai bine micul buisness cu 5 ani mai devreme. Deschidea incetisor piata pentru ce-i din exterior. Atragea capital strain. Pornea un sistem bancar bine pus la calea. Si da, utiliza masina sovietica de propoganda pentru a reprograma mintile maselor largi, de la socialism la capitalism, excluzand in primul rand cuvantul "spekuliant" din vocabular.
Bonus de la Raul.

9 apr. 2010
sondaj cu$
Care-i cea mai mare problema in Moldova. corect, MITA. Cred ca este CEA mai mare problema cu care tre sa lupte moldova, si moldovenii. Nu-mi aratati nici o tara dezvoltata in care sa existe mituirea in masa. Iaca si noua TV incearca sa abordeze problema in cauza. Fara a scrie multe si marunte, mai bine rog multstimatul public sa raspunda la niste intrebari simple:
1) cine din voi, dragii mei, nu a dat mita nici o singura data? Atentie, nu intreb cine a luat, dar cine a dat.
2) Care-s cele mai corupte profesii in MD, asa un top five?
3) care a fost cea mai stupida mita care ati dat-o vre-o data?
4) care a fost cea mai obraznic ceruta mita?
5) considerati darea de mita o crima?
si bonus track: stiti ca medicii in Moldova sunt platiti sub zero, comparativ cu ce fac (nu cum dar ce). Considerati drept mita plata data binevol drept recompensa pentru seviciul care l-au facut? Daca da, care ar fi motivul din care considerati ca un medic tre sa fie compesat in adaus la salariul de baza?
ps: eu promit sa raspund la ele in posturi mai jos!

8 apr. 2010
stricat malina
1) nu nafiga in super-prime time de bagat asa accent rusesc, care rupe urechea. Come'on guys! S-o muntuiut jurnalistii? Probabil ca este aceiasi ideie ca si K din denumire. Why not?
2) tipul cu vocea din fundal (de la prima ora) ii tare inervant, se screme rau de tot.
3) ce-i cu blog-rolul ala de doi bani si juma de pe pagina centrala? Auuuu, fiti mai seriosi un pic.
4) lasa-ti prostiile de genul Prima, Unica, Cea Mai ... suficient ca restul desteptilor sau trantit asa sigle "portalul numarul unu" "prima tv de stiri". De ce CNN si BBC nu-si asuma asa sloganuri, care defapt tre sa le meriti, pana la urma. Uite astea de la ProTV sunt mai cu scaun la cap si spun "gandeste liber"
In rest, pafos ii bine, ramane sa-l motivati pana la urma.
ps: amu aveti TV desigur ii un pic prea dur ;) Printre altele este ofensa nu numai pentru concurentii, dar si pentru spectatori!

finante, mate si quanti
pana se scrie "Casa Noua" si pana revin la o stare mai lucrativa si sanatoasa, o sa raspund la cateva intrebari.
Intrebarea 1. Quant, Cu ce se ocupa un quant engineer? Cita matematica foloseste un quant? Vrea sa stiu ce viata duc oamenii care lucreaza ca quanti intr-un hedge fund, etc?
Intrebarea 2, Quant, am tot invatat la facultate microeconomie si statistica. Matematici liniare si altele. Spune-mi te rog daca stii exemple unde matematicianul ar putea fi implicat in cadrul intreprinderii, si modelele microeconomice daca sunt oameni care le pot programa matematic si implementa.
De fapt o sa rapund la una mai larga: "ce fac quantii si pentru ce exista astea?"
Who?
Versiunea oficiala: "Quant" prescurtare de la "quantitative financial analysis" dupa cum spune wiki. Termenul se aplica persoanelor din sistemul financiar bancar care utilizeaza metode analitico-matematice la rezolvarea problemelor de pe pietile financiare.
Versiunea neoficiala: primii quanti erau in buna partea Ph.D. (doctori) din domeniul fizicii sa umatematicii, care nu mai aveau ce face in proiectul Manhattan. Toti price-ueu, dar duceau dorul dupa Quantum Mechanics si chestii de astea. Au fost si sunt o parte foarte speciala in intreg sistem bancar, uneori putin inteleasa de restul "bankirilor". Gluma este ca toti teoreticienii astea radiaza niste unde speciale neintelese de restul lumii (traderi, valuation guys, etc)
Versiunea reala: cel mai bine a sris despre eiWiki Derman in "My Life as a Quant"
What?
Nu o sa pornesc clasificare detaliata la toate categoriile de quanti (vezi Wiki, na hudoi konetz). Mai bine o sa explic pe degete ce probleme rezolva (unele, most common), prin intermediul unor exemple absolut triviale.
Pune Pretul: este usor de spus cat costa azi o actiune IBM sau a unui pachet de tigari Marlboro ultra lights. Ambele preturi sunt accesibile/observabile pe piata, fie la NYSE sau la ghereta Veteran de la colt. Pretul pietii, se cumpara si se vinde langa el (plus minus un bid-ask spread). Ok, dar exista si produce financiare mai complexe. Presupunem ca clientul X vrea sa cumpere de la o banca un contract mai exotic: intr-un an de zile, X vrea sa fie platit 300 de euro, daca peste un an (cand expira contractul) pretul unei actiuni IBM este mai mare decat $140, si daca intre timp Grecia nu a dat faliment, sau sa fie platit 200 lire sterline daca lira va fi cotata la cel putin 19.30 lei moldovenesti (la data expirarii contractului). Intrebare este - cat sa ceara banca de la clientul X, sau care-i pretul acestui contract. In realitatea contractele pot fi si cu mult mai sofisticate, scrise pe cateva pagini. In acest caz, brokerul poate avea vre-o vaga idei de pret, dar mai degraba va apela la un quant dejurnai sa afle pretul teoretic (conform modelelor existente). Quantul porneste compul, baga niste schimbari in modelele existente, schimba aici acolo niste parametri, sau daca este necesar mai trandeste un model peste cele existente, si bamtz - pretul apare, impreuna cu inca cativa parametri importanti (the greeks and others). Printre altele, contractele respective se numesc si derivate deoarece sunt derivari de la contracte mai simple (actiunea IBM, pachetul de tigari, cursul usdeur etc).
Afla Hedging-ul: OK, conractul s-a vandut, banii sau luat. Ce facem mai departe? Hedge-uim ar spune un trader. Adica din banii acumulati facem un portfolio format din instrumente financiare simple (alea cu IBM etc) care va fi rebalansat intre timp in dependenta de unde merge piata, si care la sfarsit va avea valoare contractului ala exotic. Magic, strangi bani la inceput, ai receta ce sa faci cu ei, si la sfarsit ai suficient bani ca sa acoperi contractul respectiv. Deci receta si este "hedging strategy", care tot vine impreuna cu pretul. Defapt fara hedging pretul ii nimic, doar o cifra.
Modeleaza: fac modele penru instumentele financiare noi, ca mai tarziu sa afle pretul si hedgingul la toate prostiile de contracte.
Calculeaza Riskul: mama lui de risk :) unde sunt profituri acolo este risk. Profiturile usor se calculeaza, ln(P(t)/P(t-1)). Cu riskurile mai greu, cu multmai greu. De exemplu, presupunem ca ai o suta de mii de lei acum. Ce faci eu ei? Posibilitati mai mule: poti sa le pui la una din banci, poti sa le imprumuti sub procente la druji, poti sa le pui la coltun, poti sa-i schimbi 50/50 in euro si dolari etc. Toate aceste strategii o sa aduca profituri diferit. Problema este cat risk contine fiecare din ele? Acum imaginativa ca o banca are sute de traderi, fiecare opereaza cu sute de mln de dolari (cel putin), cu pozitii de tot neamul. La sfarsit de zi, banca trebuie sa stie cat de cat care-i riskul pe toate pozitile agregate, si normal care-i riskul pe fiecare trader in parte. Toti au limita! Bancile de la guvern (teoretic, stiu, stiu), traderii de la sefi, sefii de la alti sefi etc. La urma urmei fiind trader o sa ai apetitul sa-ti asumi risk suficient de mare ca sa faci profituri tot mari, mai ales ca daca lucrurile merg rau, pierzi banii bancii (ok si jobul), in caz contrar devii "stimat". Deci, risk managment.
Algo Trading: tot mai populara devine treaba cu targuila algoritmica (algo trading sau arbitrage trading sau statistical arbitrage). Inventarea a noi algoritmi care proifita de posibilitati de arbitrage, de regula de scurta durata (milesecunde). Spre deosebire de cele descrise in punctele precedente pentru Algo Trading nu exista nici o baza teoretica serioasa. It just works, and that's enough. Pareri diferite de la "complete bs" pana la "only the best can produce the holy grail"
How? sau ce tre sa stie un quant?
Raspunsul la toate intrebarile mentionate anterior (mai putin ultima) sunt bazate pe modele matematice, mai exact metode probabiliste, implementate prin metode numerice. Deci este o matematica aplicata suta la suta. Toate formulele la sfarsitul zilei sunt programte. Si raspunzand la intrebarea doi, da exista asa persoane care fac aceste lucruri sa lucreze. De regula posturile sunt ocupate de Ph.D. in mate, fizica sau statistica, sau masteranzi cu studii specializate in Financial Mathematics. In arsenalul de cunostinte, in mod obligatoriu:
(din mate) probabilitate inclusiv procese aleatoare si analiza stocastica avansata, statistica inclusiv serii de timp, ecuatii cu derivate partiale, monte carlo, analiza numerica avansata (pana la solutii numerice pentru ecuatii cu derivate partiale)
(din finante) cu cat mai mult cu atat mai bine. Minim in detalii cartea lui Hull si a lui Bodie; precum si cum se pune pretul la toate contractele standard (put, call, forwads, futures, swapuri)
(din programare): C++ avansat (de regula nu java si nu C), matlab, cunoasterea algoritmilor sdandard si clar lucru la perfectie MS Excel. Un SAS, S-plus si niste baze de date nu strica.
(miscellaneous): lucru cu baza de date financiare gen Bloomberg, datastream etc
(finally): Excelent Communication Skills, be creative! - jmurici si neponiatie ghenii la nimeni nu trebuie.
How to become one
dupa cum am spus, un doctorat in mate cu specializare in procese stocastice, sau un masterat specializat Depinde de calibrul si locul care vrei sa-l ocupi (mai programer, mai analist, mai trader, mai in front office, mai in back office etc). Pe cat este de posibil? Daca lasam costul studiilor la o parte, si vorbim de un masterat, apoi cu un pic de background in stiinte exacte esti admis si in doi ani de zile esti comp :)
Cum ii viata?
parital raspuns la intrebare 1. Grupuri de quanti de regula se gasesc pe la bancile (nu, nu Victoria sau Mobias) mari cum ar fi Goldman Sachs, JP Morgan, Bank of America,Lehman Brothers, merrill lynch, Credit Swiss, Citi, UBS, etc Unele hendge funduri si buticuri mai mici pot avea cativa analisti, de regula pentru implementarea Algo Trading sau Risk Managment. In general pentru ei este mai simplu sa angajeze un consultant-expert temporar decat sa intretina o unitate speciala. In general viata ii ca in inestment banking - adica poate fi foarte stresanta. CEO si mare boss nu o sa devii. In ierarhia bancara - second batch dupa investment bankers (aia cu valuations, acusitions, mergers, IPOs) si traderi (dar nu toti).
Bottom Line: evident la intrebari de genul "da tu unde lucrezi si cat este salariul" raspunsuri nu vor fi date. Orice alte intrebari de bun simti are welcomed. Asi fi bucuros sa aud, de exemplu, vocea unor studenti curiosi de la ASE.
aproape concluzie: poate ca mai cizelezi gramatica in acest articol il bag pentru premiul mare la multstimatul blogOVETZ :D
apropo contractul din text, care a fost unul aleator, poate fi "price-uti" comparativ simplu. Unica problema este rata GBPMLD pentru care nu avem forwards/futures (?).
Intrebarea 1. Quant, Cu ce se ocupa un quant engineer? Cita matematica foloseste un quant? Vrea sa stiu ce viata duc oamenii care lucreaza ca quanti intr-un hedge fund, etc?
Intrebarea 2, Quant, am tot invatat la facultate microeconomie si statistica. Matematici liniare si altele. Spune-mi te rog daca stii exemple unde matematicianul ar putea fi implicat in cadrul intreprinderii, si modelele microeconomice daca sunt oameni care le pot programa matematic si implementa.
De fapt o sa rapund la una mai larga: "ce fac quantii si pentru ce exista astea?"
Who?
Versiunea oficiala: "Quant" prescurtare de la "quantitative financial analysis" dupa cum spune wiki. Termenul se aplica persoanelor din sistemul financiar bancar care utilizeaza metode analitico-matematice la rezolvarea problemelor de pe pietile financiare.
Versiunea neoficiala: primii quanti erau in buna partea Ph.D. (doctori) din domeniul fizicii sa umatematicii, care nu mai aveau ce face in proiectul Manhattan. Toti price-ueu, dar duceau dorul dupa Quantum Mechanics si chestii de astea. Au fost si sunt o parte foarte speciala in intreg sistem bancar, uneori putin inteleasa de restul "bankirilor". Gluma este ca toti teoreticienii astea radiaza niste unde speciale neintelese de restul lumii (traderi, valuation guys, etc)
Versiunea reala: cel mai bine a sris despre ei
What?
Nu o sa pornesc clasificare detaliata la toate categoriile de quanti (vezi Wiki, na hudoi konetz). Mai bine o sa explic pe degete ce probleme rezolva (unele, most common), prin intermediul unor exemple absolut triviale.
Pune Pretul: este usor de spus cat costa azi o actiune IBM sau a unui pachet de tigari Marlboro ultra lights. Ambele preturi sunt accesibile/observabile pe piata, fie la NYSE sau la ghereta Veteran de la colt. Pretul pietii, se cumpara si se vinde langa el (plus minus un bid-ask spread). Ok, dar exista si produce financiare mai complexe. Presupunem ca clientul X vrea sa cumpere de la o banca un contract mai exotic: intr-un an de zile, X vrea sa fie platit 300 de euro, daca peste un an (cand expira contractul) pretul unei actiuni IBM este mai mare decat $140, si daca intre timp Grecia nu a dat faliment, sau sa fie platit 200 lire sterline daca lira va fi cotata la cel putin 19.30 lei moldovenesti (la data expirarii contractului). Intrebare este - cat sa ceara banca de la clientul X, sau care-i pretul acestui contract. In realitatea contractele pot fi si cu mult mai sofisticate, scrise pe cateva pagini. In acest caz, brokerul poate avea vre-o vaga idei de pret, dar mai degraba va apela la un quant dejurnai sa afle pretul teoretic (conform modelelor existente). Quantul porneste compul, baga niste schimbari in modelele existente, schimba aici acolo niste parametri, sau daca este necesar mai trandeste un model peste cele existente, si bamtz - pretul apare, impreuna cu inca cativa parametri importanti (the greeks and others). Printre altele, contractele respective se numesc si derivate deoarece sunt derivari de la contracte mai simple (actiunea IBM, pachetul de tigari, cursul usdeur etc).
Afla Hedging-ul: OK, conractul s-a vandut, banii sau luat. Ce facem mai departe? Hedge-uim ar spune un trader. Adica din banii acumulati facem un portfolio format din instrumente financiare simple (alea cu IBM etc) care va fi rebalansat intre timp in dependenta de unde merge piata, si care la sfarsit va avea valoare contractului ala exotic. Magic, strangi bani la inceput, ai receta ce sa faci cu ei, si la sfarsit ai suficient bani ca sa acoperi contractul respectiv. Deci receta si este "hedging strategy", care tot vine impreuna cu pretul. Defapt fara hedging pretul ii nimic, doar o cifra.
Modeleaza: fac modele penru instumentele financiare noi, ca mai tarziu sa afle pretul si hedgingul la toate prostiile de contracte.
Calculeaza Riskul: mama lui de risk :) unde sunt profituri acolo este risk. Profiturile usor se calculeaza, ln(P(t)/P(t-1)). Cu riskurile mai greu, cu multmai greu. De exemplu, presupunem ca ai o suta de mii de lei acum. Ce faci eu ei? Posibilitati mai mule: poti sa le pui la una din banci, poti sa le imprumuti sub procente la druji, poti sa le pui la coltun, poti sa-i schimbi 50/50 in euro si dolari etc. Toate aceste strategii o sa aduca profituri diferit. Problema este cat risk contine fiecare din ele? Acum imaginativa ca o banca are sute de traderi, fiecare opereaza cu sute de mln de dolari (cel putin), cu pozitii de tot neamul. La sfarsit de zi, banca trebuie sa stie cat de cat care-i riskul pe toate pozitile agregate, si normal care-i riskul pe fiecare trader in parte. Toti au limita! Bancile de la guvern (teoretic, stiu, stiu), traderii de la sefi, sefii de la alti sefi etc. La urma urmei fiind trader o sa ai apetitul sa-ti asumi risk suficient de mare ca sa faci profituri tot mari, mai ales ca daca lucrurile merg rau, pierzi banii bancii (ok si jobul), in caz contrar devii "stimat". Deci, risk managment.
Algo Trading: tot mai populara devine treaba cu targuila algoritmica (algo trading sau arbitrage trading sau statistical arbitrage). Inventarea a noi algoritmi care proifita de posibilitati de arbitrage, de regula de scurta durata (milesecunde). Spre deosebire de cele descrise in punctele precedente pentru Algo Trading nu exista nici o baza teoretica serioasa. It just works, and that's enough. Pareri diferite de la "complete bs" pana la "only the best can produce the holy grail"
How? sau ce tre sa stie un quant?
Raspunsul la toate intrebarile mentionate anterior (mai putin ultima) sunt bazate pe modele matematice, mai exact metode probabiliste, implementate prin metode numerice. Deci este o matematica aplicata suta la suta. Toate formulele la sfarsitul zilei sunt programte. Si raspunzand la intrebarea doi, da exista asa persoane care fac aceste lucruri sa lucreze. De regula posturile sunt ocupate de Ph.D. in mate, fizica sau statistica, sau masteranzi cu studii specializate in Financial Mathematics. In arsenalul de cunostinte, in mod obligatoriu:
(din mate) probabilitate inclusiv procese aleatoare si analiza stocastica avansata, statistica inclusiv serii de timp, ecuatii cu derivate partiale, monte carlo, analiza numerica avansata (pana la solutii numerice pentru ecuatii cu derivate partiale)
(din finante) cu cat mai mult cu atat mai bine. Minim in detalii cartea lui Hull si a lui Bodie; precum si cum se pune pretul la toate contractele standard (put, call, forwads, futures, swapuri)
(din programare): C++ avansat (de regula nu java si nu C), matlab, cunoasterea algoritmilor sdandard si clar lucru la perfectie MS Excel. Un SAS, S-plus si niste baze de date nu strica.
(miscellaneous): lucru cu baza de date financiare gen Bloomberg, datastream etc
(finally): Excelent Communication Skills, be creative! - jmurici si neponiatie ghenii la nimeni nu trebuie.
How to become one
dupa cum am spus, un doctorat in mate cu specializare in procese stocastice, sau un masterat specializat Depinde de calibrul si locul care vrei sa-l ocupi (mai programer, mai analist, mai trader, mai in front office, mai in back office etc). Pe cat este de posibil? Daca lasam costul studiilor la o parte, si vorbim de un masterat, apoi cu un pic de background in stiinte exacte esti admis si in doi ani de zile esti comp :)
Cum ii viata?
parital raspuns la intrebare 1. Grupuri de quanti de regula se gasesc pe la bancile (nu, nu Victoria sau Mobias) mari cum ar fi Goldman Sachs, JP Morgan, Bank of America,
Bottom Line: evident la intrebari de genul "da tu unde lucrezi si cat este salariul" raspunsuri nu vor fi date. Orice alte intrebari de bun simti are welcomed. Asi fi bucuros sa aud, de exemplu, vocea unor studenti curiosi de la ASE.
aproape concluzie: poate ca mai cizelezi gramatica in acest articol il bag pentru premiul mare la multstimatul blogOVETZ :D
apropo contractul din text, care a fost unul aleator, poate fi "price-uti" comparativ simplu. Unica problema este rata GBPMLD pentru care nu avem forwards/futures (?).
7 apr. 2010
dorinte mari de la CNN-ul moldovenesc
In postul despre soft-uri am uitat sa mentionez ca NICI un soft nu-i reclama platita. Acest blog contine, si va contine in cele ce urmeaza ZERO publicitate ascunsa. In momentul in care o sa fiu platit pentru publicitate o sa fie scris clar si explicit. Eu asa timpuri nu vad, mai exact nu vad sume care sa ma atraga.
Ei, acum despreCNN Publika. Baietii evident au venit cu zarva mare, cum si trebuia, defapt. Multe chestii suna promitator. Ce vreau eu, personal:
1) odata ce ati cumparat Unimedia, si din cate se speculiaza nu cu putin, apu mai cheltuiti un pic si face un design mai pro. Amu ii jale scremuta de un kopkil care nu are nici o idei de culori, fonturi, dimensiuni si dinamica.
2) Sper sa nu preluati cuvantul SOCANT de la unimedia. In genere merita sa impuneti o lege interna pentru unimedisti "un titlu socant pe an", ca oricum mai multe nu se intampla. Restul sa fie titluri normale si nu racniri.
3) luati un cutit si rupeti din adancime tastele copy&paste. La redactori trantitile un CopyRight sigla in frunte (cum facea brad pitt in filmul lui tarantina) ca sa tina minte sa indice sursa de inspiratie. Lege interna, 3 copy&paste-uri pe luna pe site. Restul dati din cur si aduceti noutati.
4) utati de culoare rosie in titluri. It is sick.
Si ultima, care ma doare cel mai tare: in emisunea despre economie, va rog, cad in genunchi daca trebuie, NU folositi termenul "hartii mobiliare". Exista cuvantul ACTIUNI. Fiti primii!
ps: intrebare catre ASE-isti, profi si studenti. Care sunt terminii bursieri pe care ii predati/studiati? Chiar daca nu avem bursa, hai macar sa vorbim despre ea.
Ei, acum despre

6 apr. 2010
BD
- ne-am trantit un counter cu flaguri in colt
- am adaugat un om bun in blogroll
- am stat la job doar juma de zi
- din lipsa de timp am scapat doua sambete si nu am pus poze
Numai bine sa anuntam astazi ziua de nastere a acestui Blog. Deci este oficial, 5 Aprilie este BD, si anual la aceasta data tragem cate un chef virtual. Oricum urasc sa fac orice totaluri la sfarsit de an, adica prin decembrie, la fel cum urasc sa trag chef de ziua mea de nastere. Cam in aceasi ordine de idei, nimeresc inca cateva zeci de sarbatori oficiale (inimioare, martisoare, floricele, curcanasi, drapele, si alte chestii). Asa ca 5 aprilie suna super.

soft-uri
poate unii asteapta ca voi scrie despre lucruri importante asa cum ar fi blAgoBatz. Nu, asta-i prea complicat, si ma depasestre oricum, mai ales azi cand nu am dispozitie de a sari in sus aiurea. Deci, mai bine despre ceva mai pamantesc, si mai util. Despre software, doar din practica personala. Evident nu o sa vorbesc despre asa chestii banale ca
skype (free calls are good regarldess of your salary)
ms office (ya, excel rulez!)
firefox (basterd gets slower and slower)
sau prea specializate ca
Matlab
Visual Studio (debuger-ul si .net-ul rup)
MikTeX/LaTeX WinEdt (frumusele integrale mai deseana)
sau chiar la urma urmei PhotoShop-ul (chiar daca mudacul de Jobs crede ca Flashul ii bs, Adobe rulez)
Asadar
1) DropBox.com - un sistem gratuit de depozitare si syncronizare a fisierelor (total space up to 2Gb). Cloud-ul porneste sa-si faca treaba. O mapa/directorie devine sincronizata cu compul tau, cu serverul d-box, si cu orice alt comp care are permisiunea la mapa respectiva. Astfel, flash-drivuri nu mai trebuies, atat timp cat ai conectiune la net. si da, ai si applicatie pentru smart-fonuri. S-a terminat chinul cu attachmenturi a aceluasi fisier de lucru. Poti specifica ce mapa sa fie acesibili si de catre cine. Incredibil de comod si util. Da, Google-docs mai are pana la functionalitatea drop-box.
2) sync-toy 2.1 - pentru sincronizari masive, a intregului hard sau parte de hard. Ca si orice (semi)programer din principiu am incercat mai multe soft-uri de sincronizare, citire de forumuri, si tot la Microsoft am ajuns. Gratis, simplu, suficient de rapid. Inca nu o stricat nimic :) Un hard micut de 500Gb si cateva compuri devin sync usor. Da, WD include si un soft de sync - I hate that one.
3) Total Commander - un file manager in cea mai clasica MSDOS varianta. Tare cool, comod, rapid si eficient. Problema-i una, cand nimeresti la un comp strain si incepi sa operezi cu fisierele prin Explorer sau My Computer arati cam pierdut, si nu intelegi de ce unele lucruri sunt facute asa de neeficient.
4) Collectorz Book and Movie. Ce-i drept ultimul timp am lepadat colectionatul filmurilor (just rent, watch, return) asa ca a ramas doar Collectorz Books. Problema doar ca tre sa gasesc timp sa termin organizezi celor cateva mii de carti fizice, si inca cateva mii de carti in format electronic. Dar soft-ul ii tare bun.
gone) GoBinder un organizaer binisor organizat, frumusel desenat, si pentru Tablet (Steve, shut up, eu ma jucam cu degetul pe ecran inca in 2007). Dar, tare incet. Un organizer pur si simplu nu avea dreptul sa fie asa de franat. Tot asteptam sa faca un update ceva, si iaca, au inchis linia in general.
se cauta) un soft bun, si ieftin, preferabil gratis, pentru sync la outlook.
se intreaba) in comentarii criticati, laudati softurile cu care lucrati (va rog, numai fara blogovet)

1 apr. 2010
23 mar. 2010
Nu mai rau decat vecinii
In cazul in care va parea ca nu avem criza sufcienta, poftim si primul ajutor proiectul Prima Casa.
Eu imi pun intrebarea, de unde asa pasi isteti din partea guvenarii? Cineva a calculat care va fi impactul si daca merita? Sau daca fac vecinii de ce sa nu facem si noi, ca au facut ei calcule suficiente. Ca au bagat in declaratie "analistii economici" sau dau cu parerea nu insemna nimic. Why? Why do you need this, why?

22 mar. 2010
health bill - passed
pentru ce-i care nu-s in state, sau nu au fost in state, noutatea ca legea despre sistemul de sanatate a fost votata in senat nu-i mare treaba. Pentru ce-i din state - atatea s-au vorbit ca orice nu voi spune ar insemna nimic. Dar totusi, miscarea spre socialism in forma data este una foarte periculoasa. Criza financiara si restul BS-ul erau locale si temporare. Asta-i mare si de lunga durata. Asa ca "keep an eye on us". Interesant ca practic deloc nu sa vorbit despre preturile URIASE la serviciile prestate de catre doctori. Da, chiar ajustate la toate salariile, orice bill medical este enorm. Piata, in sufletul si esenta ei, pur si simplu nu lucreaza. Asigurararile nu fac fata. Prima ce trebuia de schimbat ar fi fost metoda prin care se stabilesc preturile si se efectuiaza platile. Ok, lung de povestit, dar sa ne uitam atent la reactia pietii de maine incolo.
21 mar. 2010
poza de sambata
Astazi am avut din nou zapada. Cam multicica anul asta. Speram ultima pentru iarna asta.
Ei si poza Title: *** / © Alpha Quant
E mai veche, dar una la care tin extrem de mult. O am pe perede in birou. Ce-i cu gustul mai rafinat atrag atentia cand trec pe langa ea.

19 mar. 2010
to Bat or not to Bat
cand am pus prima data mana pe Internet si posta electronica, utilizam PINE Arhaic, dar tare cool arata. Iti dadea senzatia de programer, cu o sumedie de short-cuturi. Mergea incet. Intre blocurile A si B a univesitatii XYZ nu era tras cablu optic pe vreame aia. Avand criza de scrisori dar dorinta mare de a profita de serviciul elitar ma abonasem la liste de distribuire electornice cu tot felul de rahat, care pana la urma tot nu le citeam. Apoi am aflat de The Bat! de la un coleg, prin anul ????:
The truth is, I have to say almost goodbye to my lovely mail-client. Vrem noi sau nu, dar Outlook ii mai integrat si mai complex. De o saptamana tot ma chinui cu doi clienti e-mail, si ... I am giving up. Posta de baza trece pe Outlook.
Why? Cauza principala, The Bat este doar client e-mail, si gata. Fara Contacts, Calendar, ToDo, Notes. Lucruri de care ma folosesc prea mult ca sa existe in programe separate si fara comunicare intre ele. Un right click si email-ul devine to-do. Un alt click si contactul Z ii bagat inadl lkdsfj lista de contacte, care se sync cu iPhonul. Nu am luxul timpului liber. Timpul subcribe.ru a trecut in amintiri. Pe zi primesc 30-50 mesaje "po delu", buna parte necesitand "action", si nici unul cu prostii sau umor de oficiu de mana a patra.
Am spus partial trec pe Outlook, deoarece restul 5-6 conturi de email, inclusiv ala legat de blogul in cauza vor fi tinute pe The Bat! din nostalgie daca vreti, ei si din cauza ca mai putini sunt bagati in..i..a...m....a care se va sync cu telefonul.
Ce-i trebuie The Bat! ca sa ma intorc inapoi (si da sa continui sa cumpar proga).
1) sync cu Outlook Contacts, cel putin
In plus ar fi bine ca aiba:
2) un address book cum scrie cartea si o utilita sa faca sync cu iPhone si alte prostii de telefoane
3) o agenda serioasa, bine integrata cu posta, si cu lista de contacte. BTW, google sucks la capitolul asta. Nu pot nebunii sa faca un birthDay reminder normal. Rusine fratilor programeri.
Cu alte cuvinte vreau un fel de Outlook dar mai bun, cu mult mai bun.
Sa le dorim sucese baietilor de la RitLabs. Nici nu stiu de unde da o ploaie, si apare proga dorita.
- bai, il stii pe Stefan ...Ma luptam intre Fedora si Bat. Am optat pentru "patzanii nostri" pana la urma. Peste tot a fost The Bat! cu mine. Este facut bine. Mai exact este gandit bine. Are unele neajusnrui, mai exact chestii care mi-si fi dorit sa le aiba, dar ...
- da, il stiu, si de Dos Navigator stiu
- apu iaca, pe langa DN patzanii au facut un super client de posta electonica. Se numeste The Bat! kruto arata, si chiar face treaba buna.
The truth is, I have to say almost goodbye to my lovely mail-client. Vrem noi sau nu, dar Outlook ii mai integrat si mai complex. De o saptamana tot ma chinui cu doi clienti e-mail, si ... I am giving up. Posta de baza trece pe Outlook.
Why? Cauza principala, The Bat este doar client e-mail, si gata. Fara Contacts, Calendar, ToDo, Notes. Lucruri de care ma folosesc prea mult ca sa existe in programe separate si fara comunicare intre ele. Un right click si email-ul devine to-do. Un alt click si contactul Z ii bagat in
Am spus partial trec pe Outlook, deoarece restul 5-6 conturi de email, inclusiv ala legat de blogul in cauza vor fi tinute pe The Bat! din nostalgie daca vreti, ei si din cauza ca mai putini sunt bagati in
Ce-i trebuie The Bat! ca sa ma intorc inapoi (si da sa continui sa cumpar proga).
1) sync cu Outlook Contacts, cel putin
In plus ar fi bine ca aiba:
2) un address book cum scrie cartea si o utilita sa faca sync cu iPhone si alte prostii de telefoane
3) o agenda serioasa, bine integrata cu posta, si cu lista de contacte. BTW, google sucks la capitolul asta. Nu pot nebunii sa faca un birthDay reminder normal. Rusine fratilor programeri.
Cu alte cuvinte vreau un fel de Outlook dar mai bun, cu mult mai bun.
Sa le dorim sucese baietilor de la RitLabs. Nici nu stiu de unde da o ploaie, si apare proga dorita.
13 mar. 2010
12 mar. 2010
halatul
nu, nu-i poza mea, dar tare mi-a placut si m-a amuzat.
4th June 1961: Nina Khrushchev, the wife of Soviet politician Nikita Khrushchev, shakes hands with Jackie Kennedy, the wife of American president John F Kennedy, at the Palais Pallavicini, Vienna. (Photo by Central Press/Getty Images)
hint via: prophotos_ru

11 mar. 2010
In God We Trust
Indeed we do. Este cunoscut ca multi traderi, brokeri si alti smecheri de pe Wall Street diminiata trec pe la biserica, apoi mangaie ouile boului fermecat, si apoi cu inima deschisa se apuca de apasat pe butoane sau a racni pe pit. Daca nimeresti in Manhatten de Ash Wednesday nu o sa-ti vina sa crezi cati "spekulanti" (he-he) sunt marcati in frunte. Apropo, cel putin inca in trei megapolisuri am nimerit in ziua asta, dar nici pe aproape nu-i starea din NYC. Poate ar fi din cauza ca ce-i mai pacatosi si cu musca pe caciula umbla pe la casa Dlui mai des si cu grija ... nu stiu.
So, what's the point. Well, in Moldova cred ca traderii tot umbla pe la biserica, ca cine nu umbla la biserica in tara noastra ortodoxa, vorba ÎPS-uristelor Vladimir si Petru. Si la urma urmei daca nu-i trader la "birja" atunci sigur ii trader in suflet (asa-i?), deci tre de pus la punct si la rugaciuni de mic copil, daca vrem prosperitatea in tara asta. Exact, solutia este simpla, sa-u gandit ÎPS-uristelor Vladimir si Petru, cerem ca sa fie impusa in scoala studierea religiei. Eu in locul lor asi fi pus-o si la BAC, examen in scris. Chiar asi fi insistat, odata fiind in cabinetul dlui Prim Ministru. In primul rand viitorii "traderi" tre sa fie fara pacate. In al doilea rand doar imaginativa cati repetitori imediat vor trebui, ca sa nu mai spun de invatatori. Deci noi locuri de munca, care implicit salveaza economia. In plus, ÎPS-istii ar fi putut sa ceara ca toate taxele pe venit sa fie rambursate bisericii (or imparti ei cumva care si cat ia), doar e vorba de viitorul sfant. Asta la randul sau ar implica ca lumea de rand ar putae plati si dona mai putin la biserica, care tot ii un lucru bun, la urma urmei.
But wait a minute. ce fac restul? sa zicem aia care sunt crestini, dar nu invechiti (ortodoxi). Sa nu spun de musulmani, evrei etc. Da tovarasi Vladimir si Petru, mai exista si de astea, si in plus mai exista si dreptul la libera alegere, inclusiv la RELIGIE. Numai va rog, fara aluzii si paralele cu limba romana, istoria tarii si alt BS. Haideti sa nu incurcamcoada vacii cu stampila primariei ... Craciunul pe still nou si vechi ... deci sa nu incurcam lucrurile. Doriti sa promovati religia si credinta sfanta? Perfect, si aveti toata stima. Mai mult, stimati ÎPS-isti, va aduc la cunostinta ca exista asa institutie numica Biserica, care printre altele nu plateste taxe. Utilizati-o!
Finally. Da dle prim ministru maladetz. lejer a luat problema la karandash.
"boul din prima propozitie" / (c) AlphaQuant
So, what's the point. Well, in Moldova cred ca traderii tot umbla pe la biserica, ca cine nu umbla la biserica in tara noastra ortodoxa, vorba ÎPS-uristelor Vladimir si Petru. Si la urma urmei daca nu-i trader la "birja" atunci sigur ii trader in suflet (asa-i?), deci tre de pus la punct si la rugaciuni de mic copil, daca vrem prosperitatea in tara asta. Exact, solutia este simpla, sa-u gandit ÎPS-uristelor Vladimir si Petru, cerem ca sa fie impusa in scoala studierea religiei. Eu in locul lor asi fi pus-o si la BAC, examen in scris. Chiar asi fi insistat, odata fiind in cabinetul dlui Prim Ministru. In primul rand viitorii "traderi" tre sa fie fara pacate. In al doilea rand doar imaginativa cati repetitori imediat vor trebui, ca sa nu mai spun de invatatori. Deci noi locuri de munca, care implicit salveaza economia. In plus, ÎPS-istii ar fi putut sa ceara ca toate taxele pe venit sa fie rambursate bisericii (or imparti ei cumva care si cat ia), doar e vorba de viitorul sfant. Asta la randul sau ar implica ca lumea de rand ar putae plati si dona mai putin la biserica, care tot ii un lucru bun, la urma urmei.
But wait a minute. ce fac restul? sa zicem aia care sunt crestini, dar nu invechiti (ortodoxi). Sa nu spun de musulmani, evrei etc. Da tovarasi Vladimir si Petru, mai exista si de astea, si in plus mai exista si dreptul la libera alegere, inclusiv la RELIGIE. Numai va rog, fara aluzii si paralele cu limba romana, istoria tarii si alt BS. Haideti sa nu incurcam
Finally. Da dle prim ministru maladetz. lejer a luat problema la karandash.
"boul din prima propozitie" / (c) AlphaQuant
8 mar. 2010
almost 100%
si amu sa-mi spuna cineva ca am pierdut timpul degeaba stand 4 ani pe Hollywood blvd (literally) ...
Asadar, and the Oscar went to ...
Check Mark. best picture:avatar or hurt locker
Check Mark. best actor: Jeff Bridges (Crazy Heart)
Check Mark. best actress: Sandra Bullock (The Blind Side)
Check Mark. best supporting role, actor: Christoph Waltz (Inglorious Basterds)
Check Mark. best supporting role, actress: Mo'Nique (Precious)
Super misto ca Avatar nu a luat best picture, dar oricum tare pacat de Tarantino. Senzatie ca insusi Oscarul a fost mai bun decat precedentele. Noul format de prezentare a "best leading roles" a dat farmec.
update: Un mic fapt, de care nu stiam, dar cand l-am aflat inca mai tare m-am bucurat ca Avatar nu a ridicat Oscarul (da, asa eu is rau). James Cameron, supped on the special gall of losing Best Picture and Best Director to The Hurt Locker and his ex-wife Kathryn Bigelow, respectively.
Ei, dar pentru moldoveni cred ca cel mai important este ca s-a terminat epopeia Turculizion, care fara sapurare pentru ce-i din ambele tabere, dar deja arata un del de boratura de mana a doua.
ps: even more I love markets, financial ones.
Asadar, and the Oscar went to ...
Check Mark. best picture:
Check Mark. best actor: Jeff Bridges (Crazy Heart)
Check Mark. best actress: Sandra Bullock (The Blind Side)
Check Mark. best supporting role, actor: Christoph Waltz (Inglorious Basterds)
Check Mark. best supporting role, actress: Mo'Nique (Precious)
Super misto ca Avatar nu a luat best picture, dar oricum tare pacat de Tarantino. Senzatie ca insusi Oscarul a fost mai bun decat precedentele. Noul format de prezentare a "best leading roles" a dat farmec.
update: Un mic fapt, de care nu stiam, dar cand l-am aflat inca mai tare m-am bucurat ca Avatar nu a ridicat Oscarul (da, asa eu is rau). James Cameron, supped on the special gall of losing Best Picture and Best Director to The Hurt Locker and his ex-wife Kathryn Bigelow, respectively.
ps: even more I love markets, financial ones.
6 mar. 2010
Ghereta de la colt - aproape istorie
Nu cum sa nu-l lauzi pe dl Primar pentru asa o veste buna. Demult se cere o curatenie prin oras. Nu-i vorba, teoretic insusi piata ar fi eliminat "budcile" de pe strada, tot asa cum "talciocul" a ramas istorie o data cu aparitia centrelor comerciale cu preturi competitive. Dar, cate o data se mai cere un imbolt. Asa ca Maladetz Dorin.
intre timp mosul cu mandatul, ca un clovn se prosteste in casa arsa.

one shot per week
Formatul de sambata: O poza de la Quant
Why?
1) motiv ca sa mai sterg praful de pa canonul meu, din cand in cand
2) da-m unica posibilitate cititorilor de a critica poze in modul cel mai deschis, inclusiv anonim. Dar, se accepta doar critica constructiva.
3) ei si daca vre-o poza va place tare, tare ... potential o puteti avea cu semnatura mea. De astea (20x30 cm semnate) sunt inpartite prin lume doar cateva!
title: *** (c) Alpha Quant

Abonați-vă la:
Postări (Atom)